despre cum ne irosim noi doi

e o promisiune veche: a vorbi despre oameni pe care vrei sa-i parasesti, a scrie a-i picta ,a-i canta ....in felul asta poti sa ii rupi mai usor de langa piele, in felul asta poti sa te indepartezi mai usor de idee, de ochi, de atingere, de dorinta sau poate de obisnuinta...
Fiecare dintre noi si-a ales un colt, de unde respira apusul asta, pe care mi-l fredoneaza cineva strain dar dulce, pierdut dar familiar. Am mintit-o pe mama spunandu-i: am alergat ....eu ma pierdusem in ochii aia nedefiniti, ore intregi ,reinvatam sa articulez cuvinte ,cumva pentru prima oara in viata realizam ca nu stiu sa respir...aveam un nod in gat si nu stiam...tot ce speram era sa nu imi fie furat visul si nimeni sa nu mai simta parfumul..cumva nu am uitat rasul ala multi ani, pentru ca era al meu si mi se parea ca strengarul de mine am fost capabil sa-l aud numai eu..ACUM VORBIM DE SPATIU PERSONAL...atunci nu ne ajungea orasul ,picioarele erau flamande de bantuiala.ATUNCI , traiam pentru a fi umilit si respins si purtat cu vorba si prostit si alintat si imi fierbea sangele la zambetul rosiatic ars de gandul meu, ACUM ne analizam vocile obosite, ne detestam cand jucam sahul asta comportamental...ATUNCI imaginam o poveste dar nu puteam s-o traiesc sa nu o stric , acum pot trai dar nu mai pot povesti.
Fiecare dintre noi iubeste povestea , il indrageste pe povestitor ,fiecare asteapta insa ca personajele povestii sa prinda viata , sa apara sa cucereasca cu un zambet... eu nu am stiut niciodata ca trebuie sa imi vand sufletul, ca sa intru in poveste. Eu nu am stiut ca trebuie sa am rabdare, ca 2 fiinte nu au nevoie decat de atingere ca sa isi construiasca povestea, lucrurile simple, lumea in care nu incap decat ele 2, locul unde doar ele isi apartin ....
Atunci imi inchipuiam ca noi 2 suntem sfarsitul tuturor lucrurilor ,Acum ne explicam singuratatea in fata unui pahar de vin ..cat de mult radem unul de celalat ca nu ne trezim cu soarele in ochi langa oameni acum ? DAR CE STIU EU ? am inventat o poveste ca sa construiesc o scuza patetica pentru coltul in care zac aruncat, am inventat apusuri si plimbari , am inventat cuvinte si zambete , am inventat timp furat, ... AM FURAT FORMA COLTULUI IN care stau, vesel sau trist , in timp ce aud pianul asta proaspat...nu ma mai mint, nu te mai mint , ne irosim in asteptari , ne legam cuvintele de trecut , ne plangem unul pe umarul celuilat povestile , eu stiu ,candva m-am indragostit nebuneste in mintea mea, tu stii, niciodata nu am venit sa stau langa tine si asta ma face nedemn...DEZVOLTAM o minunata amicitie in care cuvintele stau ordonate si privirile se ghicesc, savant bineinteles, iar plimbarile sunt acompaniate de o muzica necunoscuta si grea ...
CUMVA IN IMAGINATIA MEA, NU POT INCHIPUI O DIMINEATA LANGA TINE...