Merge tematoare printre daramaturile,albe,negre rozii si albastre.Calca-n baltoacele-nsangerate si pline de uleiuri.Nici baltile nu mai sunt cum au fost.Baticul negru ii ascunde fata-nmiresmata de toamna si de frica.Trece pe langa un soldat mort ,cu fata schimonosita de vreme si hainele ferfenita.Acum nu-i mai e frica de morti,caci s- aobisnuit cu eiE singura caci parintii i-au fost ucisi si sta ascunsa printre daramaturile casei parintesti. Acum a iesit, ca de altfel in fiecare dimineata sa se roage la mormantul lor..mormantul lor e o movila de pamant pe care strajuieste o cruce facut adin doua bete.Ieri, fata a avut vreme sa planteze flori.
N-o sa uite niciodata ziua de ieri..senina ,cu soarele care a rasarit mai puternic si cu linistea ce parca a inundat satul in care o orfana umbla cautand mancare si adapost.I s-a parut ca-n acea zi razboiu s-a terminat,ca mortii s-au evaporat si parintii ei s-au sculat si i-au pieptanat parul matasos, cu care se mandrea in tot satul.Astazi e o zi obisnuita in care norii si-au ocupat transeele si-o s-azvarle acus cu trasnete si fulgere.Astazi , toamna,fiinta aceea nemiloasa,isi va arunca caldarile cu apa inundand gradinile,umfland raulrosiatic si cleios...Copila trece mai departe,natura insasise pare ca se misca prin ea si ea pare natura:slaba,lunga,murdara si nelinsitita.Si satul o urmareste in cuvioasa-i ceremonie si natura ii ingana pasii,iar copila trece....
herciu adrian clasa a a VIII A 17.X. 1992
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
No comments:
Post a Comment